APOCALIPSA: introducere în profeție (Partea IV)
Autor: Ștefan Zambo  |  Album: fara album  |  Tematica: Diverse
Resursa adaugata de 12345 in 19/12/2023
    12345678910 0/10 X

RĂUL

 

Imaginile prezentate în capitolul 6 din Apocalipsa, respectiv, evenimentele aduse la viață de ruperea peceților (sigiliilor) sunt lucruri premergătoare și pregătiroare judecății divine care va începe propriuzis odată cu ruperea peceții a 7-a și întroducerea în scenă a trâmbițelor.

Lucru minunat este că înainte de a prezenta judecata celor 7 trâmbițe Cuvântul lui Dumnezeu deschide o paranteză în desfășurarea evenimentelor apocaliptice pentru a ne arăta dragostea protectoare a lui Dumnezeu pentru poporul Său.

Capitolul 7 este un răspuns la întrebarea cu care se încheie capitolul precedent: „A venit ziua cea mare a mâniei lui Dumnezeu, și cine poate sta în picioare?” Răspunsul este: POPORUL DOMNULUI! Poporul lui Dumnezeu a fost și va fi păzit mereu. Aleluia!

 

O PRECIZARE:

 

Evenimentele din Apocalipsa sunt prezentate într-o ordine cronologică, sau sunt o colecție de tablouri așezate mai mult sau mai puțin întâmplător, fără să urmeze o ordine istorică în împlinirea lor?

 

Vedem că întreaga carte Apocalipsa are o cursivitate naturală. Astfel, avem un început normal în care ne sunt prezentați autorul, destinatarii, scopul revelației. După înșiruirea conținutului, lucrarea se termină cu un happy-end normal, încheind magistral nu numai cartea Apocalipsa dar și întreg canonul biblic. Cu privire la conținutul profețiilor, observăm și aici o succesiune logică a capitolelor și evenimentelor. Cuvinte ca: „. . și-ți voi arăta ce are să se întâmple după aceste lucruri”, „După aceea am văzut”, „Apoi”; toate acestea sugerează o succesiune naturală a evenimentelor. Deasemeni, modul cum pecețile, trâmbițele și potirele, se succed unele după altele, ne pun înainte o cronologie a faptelor apocaliptice. Aceaste amănunte susțin o intepretare istorică, și deci cronologică, a celor prezentate în cartea Apocalipsa. Cu aceste lucruri de principiu în minte să mergem mai departe.

 

O TĂCERE DE APROAPE O JUMĂTATE DE CEAS

 

Apocalipsa 8, cu 1-2: „Când a rupt Mielul pecetea a șaptea, s-a făcut în cer o tăcere de aproape o jumătate de ceas. Și am văzut pe cei șapte îngeri, care stau înaintea lui Dumnezeu; și li s-au dat șapte trâmbițe”.

 

Pe măsură ce Mielul rupe pecețile Cărții primite de la Dumnezeu, au loc o seamă de evenimente deosebite. Când însă rupe Domnul ultima pecete se întâmplă un lucru ieșit din comun. Scriptura spune că, s-a făcut în cer o tăcere de aproape jumătate de ceas.

Este un detaliul fără importanță, și deci poate fi ignorat, sau amănuntul vorbește despre lucruri semnificative? Noi credem că nici un detaliu nu este așezat în Scriptură la întâmplare. Așa dar, dacă în aceste cuvinte se ascunde un lucru important; despre ce să fie vorba?

Tăcere însemnează lipsa cuvintelor și a zgomotului de vreun fel. Astfel, această tăcere a cerului de aproape jumătate de oră însemnează o oprire, un timp de inactivitate, o întârziere în debutul judecății. Ne putem imagina că această jumătate de oră profetică să aibă corespondent în zile, luni sau poate chiar ani, pe pământ.

 

Despre ce poate fi vorba?

 

Este scris în Scriptură că, după Răpirea Bisericii la cer, obstacolul care oprea dezlănțuirea răului pe pământ va fi luat. Atunci se va arăta cel Nelegiuit, care va duce omenirea întreagă la o robie temporară. (1Tesaloniceni 2:6-8) Cu alte cuvinte, Dumnezeu va permite pentru scurt timp răului să atingă culmea pe pământ și în felul acesta să îndreptățească toată judecata teribilă ce va urma.

De altfel, vedem în toată Scriptura modul acesta de lucru al lui Dumnezeu. Să dau doar două exemple:

 

PRIMUL EXEMPLU: Domnul, la un moment dat promite Canaanul lui Avraam, promisiune care însă nu urma să se împlinească imediat. Biblia spune: „Domnul a zis lui Avram: să ști hotărât că sămânța ta va fi străină într-o țară, care nu va fi a ei; acolo va fi robită, și o vor apăsa greu, timp de patru sute de ani. Dar pe neamul căruia îi va fi roabă, îl voi judeca Eu: și pe urmă va ieși de acolo cu mari bogății. Tu vei merge în pace la părinții tăi; vei fi îngropat după o bătrânețe fericită. În al patrulea neam, ea se va întoarce aici; căci nelegiuirea Amoriților nu și-a atins încă vârful”. (Geneza 15:13-16) Cu alte cuvinte, Avrame, Cananul este al tău cum ți-am promis, însă nu acum, căci Amoriții care-l locuiesc nu au atins culmea păcătoșeniei lor. Peste câteva generații o vor face și atunci justiția divină va fi îndreptățită să-i elimine.

Iată ce spune Dumnezeu după patru sute de ani: „Țara (Cananul) a fost spurcată prin ele; Eu îi voi pedepsi fărădelegea, și pământul va vărsa din gura lui pe locuitorii lui.” (Leviticul 18:25) În contextul acesta i se cere lui Iosua să-i nimicească pe cananiți și să le ocupe țara.

 

AL DOILEA EXEMPLU: Romani 1:18-32 „Mânia lui Dumnezeu se descoperă din cer împotriva oricărei necinstiri a lui Dumnezeu și împotriva oricărei nelegiuiri a oamenilor, ... De aceea, Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției, ... Din pricina aceasta, Dumnezeu i-a lăsat în voia unor patimi scârboase; ... Fiincă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în conștiința lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minții lor blestemate... ”

 

Însumând, vedem la Dumnezeu un principiu în relația cu oamenii. Atunci când omul greșește, se abate de la legea Domnului, Acesta îl avertizează. Dacă omul, sociatatea, se încăpățânează să nu asculte, Atotputernicul îl lasă din mâini. Nu există dramă mai mare ca aceia de a fi părăsit de Dumnezeu. Fără harul Său omul se cufundă în cea mai mare depravare, iar când atinge culmea păcătoșeniei, urmează pierzarea.

În contextul acesta cred că trebuiă să privim la acest timp de tăcere apocaliptic. Domnul Atotputernic îi va lăsa pe demonii alungați din cer și pe oamenii neregenerați să desăvârșească aici jos o lume fără Dumnezeu. Iar când vor atinge culmea păcătoșeniei lor, pământul îi va vărsa din gura lui.

 

ORIGINEA RĂULUI

 

Viața pe pământ este plină de rele (... ). Cugetătorul se întreabă: „Acest mare rău... De unde vine? Cum s-a strecurat în lume? Ce sămânță, ce rădăcină i-a dat naștere? ... Cine face asta? Cine ne ucide, furândune viața și lumina, arătândune, în batjocoră, ceea ce am fi putut cunoaște? ... ”

 

Cu privire la originea răului, trebuie spus că el este o consecință a libertății. Ca să existe liberte autentică, trebuie să existe alternativă la bine. O lume în care nu există decât posibilitatea binelui nu este o lume liberă, nu este o lume de ființe personale care pot decide singure, ci este o lume ”robotică”. Dumnezeu când a creat îngerii și oamenii nu a dorit să se înconjoare de o lume artificială în care totul să se întâmple doar când trage El sforile. El s-a înconjurat de persoane asemănătoare Lui, El a creat o lume vie, în care să se poate întâmpla lucruri reale, și în care ființele să aibă posibilitatea să-L aleagă benevol, căci nu există dragoste cu dea-sila. Sigur că odată creată o astfel de lume liberă, exista riscul ca unele făpturi create să aleagă rău, cum s-a și întâmplat cu Lucifer. Trebuie să presupunem că Dumnezeu în preștiința Lui, atunci când a hotărât să se înconjoare de persoane asemeni Lui, a anticipat acest pericol și la asumat, convins că merită plătit prețul pentru a avea o lume vie. Răul există pentru că unele ființe, folosind libertatea pe care o au, îl aleg. Biblia spune: „Răul de la cei răi vine”.

În logica aceasta trebuie să spunem că există o persoană care atunci când a fost creată era foarte frumoasă și foarte puternică, dar care a ales rău la un moment dat, devenind de atunci sinonim cu răul absolut. Da, este vorba de Lucifer. Iată cuvintele cărturarul creștin Watchman Nee, din lucrarea „Nu iubiți lumea”.

 

„Între Dumnezeu și lumea de acum există o ostilitate categorică. De ce aceasta? Pentru că, în spatele realității văzute a sistemului, se află o entitate spirituală de ordin superior, o minte iscusită pornită la lucruri rele, un spirit generator care insuflă lumii energia și direcția lucrărilor ei. Evanghelistul Ioan amintește în repetate rânduri despre „prințul acestei lumii”. (12:31; 14:30; 16:11) În epistola sa, el îl descrie ca „pe cel ce este în lume” (4:4). „Întreaga lume”, spune Ioan, „zace în cel rău” (5:19). El este „kosmokrator”, conducătorul răzvrătit al acestui kosmos, stăpânitorul lumii. Iată deci, avem de-a face cu un sistem organizat, „lumea”, guvernată din culise de un dirijor, Satana...

Biblia începe cu Dumnezeu care face cerurile și pământul. Nu găsim spus că Dumnezeu ar fi creat lumea în felul în care vorbim noi de ea acum. În Biblie sensul de „lume” presupune ideea unui proces de dezvoltare spirituală ostilă lui Dumnezeu și aceasta apare clar doar în Noul Testament (cu unele rare excepții în Psalmi și profeți). Motivația este clară. Înainte de căderea omului, lumea a existat doar în sensul de: planeta Pământ, oamenii de pe această planetă și lucrurile din lumea înconjurătoare. Nu exista încă acel Kosmos, acea lume sub forma unui sistem constituit. Odată cu căderea omului, apare Satan și aduce cu sine instaurarea sistemului lumesc de astăzi... Din momentul acela, pământul a devenit „lumea”. Recapitulând, înainte de cădere era pământul, după aceea s-a instaurat „lumea”, iar la revenirea Domnului Isus va fi instaurată Împărăția...

Politica, literatura, cultura, știința, arta, legea, comerțul, muzica, toate acestea, sunt lucrurile care alcătuiesc „lumea” cu care ne întâlnim la tot pasul. Înlătură toate acestea și „lumea” ca sistem coerent va înceta să mai existe. Studiind istoria omenirii, vom semnala progrese remarcabile în fiecare din aceste domenii. Dar întrebarea care se pune este aceasta: în ce direcție se dezvoltă ele? Ioan ne spune că la vremea sfârșitului se va scula Anticristul și-și va instaura pe față împărăția lui în „lume”. (1Ioan 2:18-22; 4:3; 2Ioan 7; Apocalipsa 13) Acesta este punctul spre care se îndreaptă progresul și dezvoltarea lumii. Satan se folosește de lumea materială, de oamenii din lume și de lucrurile din lume, pentru a-și pregăti împărăția și domnia lui. În ceasul acela final, kosmosul, sistemul lumesc, își va atinge apogeul; și tot atunci fiecare lucru din lume va apărea la adevărata sa valoare și se va dovedi anti-Hristic.”

 

Apocalipsa, ca de altfel toată Evenghelia, ne spune că la urmă Satan și îngerii lui vor fi aruncați pe pământ și pentru o scurtă perioadă de timp (aproape o jumătate de oră, profetică) i se va pernite să-și facă de cap pentru a veni asupra lui și asupra oamenilor care l-au ascultat toată judecată dumnezeiască.

Cuvântul lui Dummnezeu ne spune că Satan va inspira un imperiu mondial al răului. Un Rău care va rosti hule împotriva lui Dumnezeu, i se va da să-i biruiască pe sfânți, și-i va duce pe toți oamenii la o stare de robie religioasă, politică și economică. (Apocalipsa 13) Satana va merge până întracolo încât, anticipând Ziua revenirii în gloria a Mielului, îi va aduna pe toți împărații pământul la Armaghedon pentru războiul zilei cele mari. (Apocalipsa 16:12-16)

Da, Dumnezeu Atotputernicul va permite răului să se arate cât de rău este, atingă vârful, înainte de a se porni judecată. Numai atunci, planeta pământ va vărsa pe locuitorii lui, iar Satan și îngerii lui vor fi prinși și legați în Adânc să nu mai înșele generațiile viitoare.

 

RĂUL BIRUIT

 

Da, Dumnezeu anticipează în Apocalipsa o vreme când Satan și uneltele lui vor fi dezbrăcate de puterea lor malefiă. Apocalipsa 19:19 – 20:3a.

Până în Ziua aceea, zi pe care o așteaptă cu nerăbdare întreaga natură, avem doar posibilitatea de a birui răul la nivel personal. O putem face atunci când alegem binele, când Îl alegem pe Mielul lui Dumnezeu. Biblia spune: „Ei l-au biruit, prin sângele Mielului și prin cuvântul mărturisirii lor, și nu și-au iubit viața până la moarte” (Apocalipsa 12:11)

 

Apostolul Pavel în 2 Tesaloniceni după ce prezintă vremurile antihristice, anticipând vremea de rătăcire a oamenilor, se întoarce spre biserică cu următoarele vorbe de încurajare: „Noi însă, frați prea iubiți de Domnul, trebuie să mulțumim totdeuna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfânțirea Duhului și credința adevărului. Iată la ce v-a chemat El, prin Evanghelia noastră, ca să căpătați slava Domnului nostru Isus Hristos. Așa dar, fraților, rămâneți tari, și țineți învățăturile, pe care le-ați primit fie prin viu grai, fie prin epistola noastră”. (2Tesaloniceni 2:13-15)

Până în acest moment nu au fost adăugate comentarii.
Statistici
  • Vizualizări: 255
  • Export PDF: 1
Opțiuni